Scroll

Proiect național de responsabilizare a factorilor de decizie din administrația publică locală și centrală


România arie protejată #BogdanAligică

aligica-declara-romania-arie-protejata

Bogdan Aligică la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, 17 decembrie 2015:

ROMÂNIA ARIE PROTEJATĂ

Susținem înființarea Parcului Național Văcărești sau a ariei naturale protejate Văcărești, orice formă juridică care protejează speciile și habitatele din această zonă.

Stimate domnule ministru secretar de stat Viorel Traian LASCU,

Felicitări pentru organizarea dezbaterii publice și trebuie menționat că am avut acces pe ușa principală a Ministerului ca la orice instituție civilizată din Europa și America.

Propunerea noastră constructivă e declararea României ca arie naturală protejată la nivel european, pentru a arăta că nouă ne pasă de România, de biodiversitate, educație, mediu, infrastructură, specii, habitate, oameni s.a.m.d.

Propunem ca acest lucru să se realizeze în colaborare cu societatea civilă. Externalizarea unor servicii ale Ministerelor trebuie realizată în parteneriat cu organizațiile non-guvernamentale, prin transparență și egalitate de șanse, nu prin trafic de influență, impunere și abuz în funcție.

arces-problemele-cetatii-for-ever

Ne exprimăm dorința de colaborare, împreună cu toți factorii interesați, pentru biodiversitatea României!

Vă mulțumesc!

Bogdan Aligică

Președinte ARCES

Co-Președinte Problemele Cetății

Fii alături de noi și pe Facebook!