Scroll

Proiect național de responsabilizare a factorilor de decizie din administrația publică locală și centrală


Narcisele nu au mai fost rupte!

Agenția Română de Consultanță în calitate de custode al sitului Natura 2000 ROSCI0203 Poiana cu Narcise de la Negrași, a participat  duminică, 10.05.2015 la evenimentul organizat de Primăria Comunei Negrași din județul Argeș intitulat ”Negrași, Poiana cu narcise –  Sărbătoarea verde”.

Reprezentanții Agenției Române de Consultanță împreună cu autoritățile locale au reușit stoparea ruperii narciselor! Acest lucru a fost posibil datorită existenței unui cadru legal prin care ruperea narciselor este interzisă – respectiv Planul de Management al sitului mai sus amintit , aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului și Schimbărilor climatice nr. 1.313/2014.

20150510_092620

Înainte de sărbătoarea ”Negrași, Poiana cu narcise –  Sărbătoarea verde”

20150510_185334 20150510_191008

20150510_092534

narcise-protejate-arc

După sărbătoarea ”Negrași, Poiana cu narcise –  Sărbătoarea verde”

Totodată, mulțumim pentru sprijinul acordat, Jandarmeriei Române.

———————————

Reportaj Radio România:

———————————

——————————————

Alte păreri  …    www.curier.ro:

Narcisele, păzite de poliţişti!

 Duminică, a fost mare sărbătoare la Negraşi, cu ocazia Sărbătorii Narciselor. Sute de oameni au luat parte la Poiana cu Narcise – Sărbătoarea Verde, chiar dacă timpul nu a ţinut mereu cu ei, iar reprizele de ploaie nu au lipsit din peisaj.

Chiar dacă s-au simţit bine la Sărbătoarea Narciselor, care coincide şi cu Ziua Comunei Negraşi, anul acesta, cei prezenţi au plecat acasă cu un gust amar, deoarece nu au mai fost lăsaţi, aşa cum se întîmpla în anii precedenţi, să culeagă narcise din poiană. Doar cîţiva norocoşi au mai avut ocazia să intre în Poiana cu Narcise şi să se fotografieze lîngă acestea. De rupt, nici nu s-a pus problema, întrucît acestea erau straşnic păzite şi, în plus, cei prezenţi erau ameninţaţi că riscă să primească amenzi dacă nu respectă această cerinţă. A fost primul an în care cei prezenţi au fost întorşi din drum de  poliţişti, la intrarea în Poiana Narciselor. Nici un om nu a mai putut trece de cei de la Poliţia Rociu, care îi ţineau pe vizitatori cît mai departe de poiană, de parcă aveai impresia că te afli în faţa unei crime cu perimetrul închis pentru a nu fi distruse probele. Dezamăgiţi, unii dintre oameni tot au plecat acasă cu o floare, dar nu narcisă, ci stînjenel de apă. Această narcisă are o tulpină mai subţire şi mai lungă decît cele obişnuite, iar coloratura petalelor, care la început sînt galbene, este mai puternică. De asemenea, mirosul este mult mai puternic decît al narciselor de grădină.

Cine le rupe este amendat!

Toate aceste nemulţumiri au apărut după ce Agenţia Română de Consultanţă şi Agenţia de Mediu au menţiont că este interzisă ruperea şi scoaterea din rădăcini a narciselor, dar şi însuşirea celor rupte sau doborîte de fenomene naturale. Tot ei spun că nerespectarea acestui Regulament al ariei naturale protejate constituie o contravenţie, iar cei prinşi, persoane fizice, riscă să primească amenzi cuprinse între 3.000 – 5.000 lei, şi de 5.000 – 10.000 lei pentru cele juridice. Cu toate acestea, ieri, mulţi dintre cei care supravegheau zona nu ştiau cum şi cine va acordata aceste amenzi.

Ce spune primarul

„Din cauza unei adrese pe care am primit-o şi noi, Primăria Negraşi, cît şi cei de la Poliţie, a trebuit să nu îi mai lăsăm pe oameni să intre în poiană şi să rupă narcisele. Personal, nu cred că intrarea vizitatorilor în Poiana Narciselor nu ar fi fost un impediment pentru dezvoltarea lor, deoarece ele se înmulţesc prin seminţe, nu prin bulb. Era un punct de atracţie, iar comuna noastră devenise cunoscută datorită acestor narcise. La toate celelalte 47 de ediţii, accesul le era permis în poiană şi, după cum vedeţi, ele nu au dispărut. Din păcate, nu avem încotro şi trebuie să ne conformăm, dar voi încerca să-i las măcar să se fotografieze alături de narcise“, ne-a spus Radu Nicolae, primarul comunei Negraşi.

„Nu cred că o să mai venim!“

Această decizie este controversată, deoarece cei care au iniţiat-o spun că este o idee bună de a nu mai lăsa oamenii să calce în picioare florile, de a le culege sau smulge cu rădăcină cu tot. La rîndul lor, unii au înţeles această cerinţă, dar au fost nemulţumiţi că nu au fost măcar lăsaţi să intre şi să-şi facă poze cu narcisele, iar alţii, în schimb, erau efectiv contrariaţi şi supăraţi, spunînd că, anul viitor, nu vor mai veni la acest eveniment, deoarece singurul lucru atrăgător  erau narcisele. La fel de supăraţi erau şi cei care veniseră special pentru Sărbătoarea Narciselor de la zeci de kilometri, unii chiar din Bucureşti. „Am venit din Capitală şi ne doream să facem măcar cîteva fotografii. Am înţeles că nu putem culege flori şi nu credem că este o iniţiativă rea, dar de aici, pînă a ne uita de la mare distanţă la ele, fără a ne lăsa să ne apropiem, este cale lungă. Oricum, la anul nu mai venim că nu avem de ce“, ne-a spus Ionică Ilarion, din Bucureşti. Stînd de vorbă cu cei care veniseră în Poiana cu narcise am aflat că pentru unii a devenit o adevărată tradiţie să vină la Negraşi în fiecare an, dar nu ştiu dacă vor mai face acest lucru de anul viitor, dacă lucrurile nu se vor schimba.

Mihai Miroiu (45 de ani): „După părerea mea, este mai bine că nu se mai rup atîtea flori, deoarece erau a­nu­mite persoane care plecau acasă cu un braţ plin. Era păcat de ele, că sînt tare frumoa­se. Voi mai veni şi anul viitor, chiar dacă nu voi putea culege cu familia măcar o floare“.

Claudia Danciu (65 de ani), din Mozacu: „Nu am reuşit, din diferite motive, să vin chiar în fiecare an, dar mă simt bine de cîte ori reuşesc să ajung. Anul acesta am venit cu copiii şi nepoata, dar, din păcate nu sînt prea fericiţi, deoarece nu au putut să facă măcar o fotografie lîngă narcise“.

Mioara Dumitru (59 de ani), din Negreşti: „Ar fi şi ruşine să nu venim în fiecare an în poiană. Vin alţii din judeţ şi din alte comune, şi noi care sîntem din partea locului… În plus, este foarte frumos, iar narcisele sînt frumoase şi ne încîntă ochiul. Nu ştiu de ce au dat acest ordin să nu mai fim lăsaţi să intrăm măcar în poiană, nu să le rupem, că înţelegem şi noi că nu e bine pentru flori“.

Diana Diaconescu (45 de ani), din Curtea de Argeş: „Am venit aici acum cinci ani împreună cu nişte prieteni, iar de atunci am rămas fideli acestei poieniţe pline de narcise. Dacă nu ne mai lasă să culegem, nu ştiu dacă voi mai veni la Negraşi, fiindcă este destul de departe şi venim degeaba dacă nu putem măcar să stăm în mijlocul lor, că doart daia am venit aici!“.

Mariana Ciocan (53 de ani): „Eu sînt din Negraşi, dar locuiesc în Bascov şi vin aici la fiecare ediţie. De 53 de ani am fost prezentă la eveniment şi iată că încă mai există florile şi în fiecare an au fost rupte şi au călcat oamenii pe ele. Mi se pare o prostie! În plus, vin animalele mereu să pască printre ele şi nu s-a întîmplat ni­mic. Tot cresc şi sînt frumoase. Nu oamenii distrug poiana! Oricum, nu cred că o să mai vin anul viitor, deoarece sînt mulţi kilometri de parcurs şi nu se merită. Fac peste 50 de kilometri degeaba!“.

Gheorghe Luca (61 de ani), din Mozacu: „Este foarte frumos să stai şi să priveşti acest cîmp de flori frumos mirositoare. Te fac să te simţi ca în paradis, dar nu ştiu ce s-o alege de această sărbătoare deoarece nu cred că o să mai vină oamenii ca pînă acum“.

Dan Radu (34 de ani), din Piteşti: „Nu mai bat atîta drum pînă aici degeaba. Mai bine mă uit în pozele făcute anul trecut şi sînt mai mulţumit. Nu se merită să vi pînă aici şi să te uiţi la ele de la o aşa de ma­re distanţă!“.

Mici, pastramă şi muzică populară

Pe ritmurile artiştilor, cei prezenţi s-au aşezat la mesele special amenajate, unde s-au şi adăpostit de ploaie. Au fost prezenţi şi o parte din membri Corului Veteranilor Mihai Viteazul, condus de lt. col. Vaile Mandu şi dirijat de col. Nicolae Perniu. Nu au lipsit micii, pastrama, cîrnăciorii, berea şi vinul. Printre cei prezenţi, la o masă, i-am remarcat pe senatorii Constantin Tămagă şi Şerban Valeca, dar şi pe prefectul Florin Tecău.

Diplome, la 50 de ani de căsătorie

Chiar şi pe ploaie, interpreţii de muzică populară au cîntat pe scenă, iar primarul Radu Nicolae a oferit diplome la cinci familii, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie. Este şi cazul familiei Ilie, unde Victor şi Ioana au venit împreună, emoţionaţi, să intre în posesia diplomei oferite de edil.

A.Roşu  Foto: Ion Tudo

Fii alături de noi și pe Facebook!