Scroll

Proiect național de responsabilizare a factorilor de decizie din administrația publică locală și centrală


Educație ecologică în Peretu

Agenția Română de Consultanță a organizat, în data de 06.04.2015, două evenimente de educare, informare și conștientizare a elevilor și cadrelor didactice din Școala Gimnazială „Grigore Dimitrie Ghica” din comuna Peretu, cu privire la importanța protejării, conservării și îmbunătățirii  biodiversității în contextul dezvoltării durabile, în cadrul proiectului “Conservarea patrimoniului natural al sitului de importanță comunitară Râul Vedea”.  Au fost prezentate și discutate următoarele aspecte:

Peretu 2

În cadrul primului  eveniment au fost distribuite participanților materialele informative (broșuri cu prezentarea sitului ”Râul Vedea”, broșuri ”Cele mai bune practici”, pliante cu prezentarea proiectului, pixuri).

  • Managerul proiectului, domnul Ciprian ZĂINESCU, a prezentat elevilor motivul pentru care situl Natura 2000 Râul a fost desemnat sit de importanță comunitară, bunele practici în ariile protejate (combinarea optimă între activitățile umane și acțiunile de conservare), punctând totodată importanța păstrării patrimoniului natural într-o stare cât mai favorabilă;
  • Doamna  Florina DÎRMINĂ, consilier în cadrul APM Telorman, a prezentat rețeaua Natura 2000;
  • Domnișoara Alina IONESCU, membru al UIP, a abordat teme legate de principiul dezvoltării durabile (beneficii socio-economice pentru comunitățile din zonă) și importanța adoptării unui comportament adecvat protecției mediului înconjurător;

În cadrul celui de-al doilea eveniment s-a organizat un concurs de desene reprezentative care a avut ca temă protejarea biodiversității în situl Natura 2000 Râul Vedea. În acest sens, au fost distribuite elevilor blocuri de desen și creioane colorate.

Peretu 3

După terminarea concursului, doamna consilier Florina DÎRMINĂ, a susținut o sesiune de întrebări pe teme de protecția naturii. La sfârșitul acesteia, domnișoara Alina IONESCU, a premiat  elevii participanți, oferindu-le insigne și diplome de participare.

Peretu 4

 

Fii alături de noi și pe Facebook!